POVESTEA
Crama Aramic este o cramă tânără privată, cu un capital 100% românesc. Crama fost înființată în 2010 de către Adam și Cosmin Crăciunescu, tată și fiu, din pasiunea lor pentru viță de vie și vin. Cei doi antreprenori și-au dorit să reînvie tradiția uitată de peste 3 decenii a zonei Silagiului din județul Timiș.
Proiectul inițial a demarat în perioada 2010-2012 și a constat în reînființarea plantațiilor cu soiuri de viță nobilă.
Anul 2015 a însemnat prima producție de vin, odată cu finalizarea unei învestiții semnificative într-o linie performantă de îmbuteliere cu o capacitate de 200.000 de litri.
Anul 2020 a reprezentat finalizarea a patru proiecte, dintre care unul fiind un spațiu modern pentru degustări de vin și evenimente, o construcție care completează perfect ansamblul administrativ al Cramei Aramic.
Anul 2022 se anunță a fi un an binevoitor, un an în care ne deschidem porțile și îi primim în casa noastră pe toți prietenii. Căci noi așa îi numim pe oamenii care ne trec pragul, care vor să trăiască o experiență unică în Crama Aramic. De aici încolo, să ne bucurăm de compania oamenilor și de aroma seducătoare a vinului.
TERROIR
Silagiu este o așezare românească, consemnată pentru prima dată în 1406, sub numele de Zyluas. Localitatea Silagiu se situează la 4 km sud de orașul Buziaș, la poalele de NV ale Dealului Silagiului, la o altitudine medie de 128 m. Zona Silagiului face parte din cele 5 centre viticole ale Banatului, ajungând la o altitudine maximă de 324 m. Clima este una benefică pentru viticultură, strugurii din această zonă având un gust special, nemaiîntâlnit în alte părți.
Crama Aramic este Phoenixul care scrie o nouă filă de istorie pentru acest loc binecuvântat.
SOIURI CULTIVATE
Crama Aramic însumează 46 de hectare de vii din soiuri nobile, patru albe și patru roșii: Sauvignon Blanc, Fetească Albă, Muscat Ottonel, Chardonnay, Cabernet Sauvignon, Fetească Neagră, Merlot și Pinot Noir.
SAUVIGNON BLANC
De proveniență din regiunea Bordeaux, Franța, Sauvignon Blanc este răspândit până peste ocean, în regiunea California din Statele Unite, dar și în solurile bănățene. Gustul Sauvignon Blanc este unul cu multă personalitate, iar printre caracteristicile definitorii se află aciditatea și aroma puternică. Trăsăturile sale se maturizează într-o perioadă mai lungă, de unul sau doi ani de la roadă. Însă adevărata personalitate i se conturează după câțiva ani de păstrare în recipiente speciale, butoaie și butelii, când gustul și buchetul se apropie de cele ale pepenelui galben.
FETEASCĂ ALBĂ
Feteascăi Albă îi priesc condițiile climei temperate, de aceea zona Banatului este celebră deja pentru cultivarea acestui sortiment. Aciditatea îi este completată de dulceața specifică pe care o conține acest sortiment de struguri. Vinul obținut surprinde prin eleganța sa naturală, înduioșată de note fin florale care se topesc într-o aromă de caise și nuanțe proaspete de citrice. Parfumul gingaș completează perfect o cină din preparate din pește sau carne albă.
MUSCAT OTTONEL
Ecoul din podgoriile franțuzești se aude până în România: peste 8000 de hectare de pământ se bucură de culturi de Muscat Ottonel, iar cunoscătorii și amatorii de vinuri, de aroma specifică a acestui soi. O caracteristică aparte a acestui sortiment de struguri este parfumul și gustul care se definesc după un proces scurt de învechire, din care rezultă un buchet foarte complex, cu un gust fin și delicat.
CHARDONNAY
Chardonnay este unul dintre cele mai apreciate vinuri în întreaga lume, iar obținerea soiurilor de struguri care îi desăvârșesc gustul are o istorie foarte bogată. Se spune că soiul Gouais blanc din Balcani cu care s-au încrucișat speciile originale au fost aduse în Franța chiar de români. De o extraordinară finețe și discreție, Chardonnay este un vin care se maturizează în sticlă, dând naștere unui buchet catifelat și suav, în care se disting ușoare note florale. Se recomandă a fi servit rece, alături de preparate din pește și fructe de mare.
FETEASCĂ ALBĂ
Feteascăi Albă îi priesc condițiile climei temperate, de aceea zona Banatului este celebră deja pentru cultivarea acestui sortiment. Aciditatea îi este completată de dulceața specifică pe care o conține acest sortiment de struguri. Vinul obținut surprinde prin eleganța sa naturală, înduioșată de note fin florale care se topesc într-o aromă de caise și nuanțe proaspete de citrice. Parfumul gingaș completează perfect o cină din preparate din pește sau carne albă.
MERLOT
Cele mai bune plantații de Merlot de pe terasele din podgoria de pe dealurile Silagiului dau naștere unor vinuri roșii de calitate excepțională. Culoarea acestui Merlot de Aramic este de un roșu adânc, cu nuanțe violacee și note discrete de maturare. Cu o structură generoasă și excelent potențial de învechire, acest vin clasic îmbie cu arome dulci-amărui de vișine, fructe roșii de pădure și un iz de proaspăt. Arome de mure, cireșe coapte și nuanțe de ciocolată neagră se îmbină cu bogăția taninurilor moi. Un vin clasic, cu o structură generoasă și excelent potențial de învechire, Merlot de Aramic este un vin matur, care invită la celebrare.
FETEASCĂ NEAGRĂ
Unul dintre puținele soiuri dacice care mai există astăzi în cultură, Feteasca Neagră concurează în distincție și rafinament cu sortimentul Cabernet Sauvignon, prin strugurele viguros, rezistent la o varietate de condiții meteorologice. Este poate cel mai recognoscibil vin românesc, cu aroma sa intensă și sofisticată care se remarcă în textura de vin sec. Notele distinctive sunt cele ușor afumate, alături de un iz de cireașă care atinge discret.
PINOT NOIR
Pinot Noir își are originile în regiunea Cote d’Or din Franța și se remarcă prin două caracteristici aparte: vechimea, datată undeva la peste 2000 de ani și instabilitatea genetică a strugurelui. Expunerea la diversitatea condițiilor meteo influențează gustul fiecărei recolte, fiind un soi dificil de crescut și întreținut chiar și în rândul celor mai experimentați. Aroma vinului este schimbătoare, având note de fructe roșii la tinerețe, iar, pe măsură ce devine mai matur, capătă o complexitate care amintește de gustul de stafide, tutun și piper negru. Un vin fin, amplu, rotund, moale, cu o culoare rubinie care nu excelează în intensitate, Pinot Noir este dificil de definit, iar procesul de cultivare îl face unul dintre cele mai scumpe vinuri din lume.
Pornind de la aceste soiuri nobile, Crama Aramic produce 14 tipuri de vin, grupate în 4 game:
GAMA ARAMIC:
Chardonay, Sauvignon Blanc, Fetească Albă, Roze Pinot Noir, Cabernet Sauvignon, Merlot, Fetească Neagră, Muscat Ottonel
GAMA PREMIUM:
Alb de Silagi, Roșu de Silagi
GAMA PIATRA SOARELUI:
Saugvinon Blanc, Colonada, Pinot Noir
REZERVA:
Aramic Rezerva